"We hold these Truths to be self-evident, that all Men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness." (United States Declaration of Independence, 1776)
"The time has come to reaffirm our enduring spirit; to choose our better history; to carry forward that precious gift, that noble idea, passed on from generation to generation: the God-given promise that all are equal, all are free, and all deserve a chance to pursue their full measure of happiness." ( Barack Obama's Inaugural Address, 20.01.2009)
"It was right then that I started thinking about Thomas Jefferson on the Declaration of Independence and the part about our right to life, liberty, and the pursuit of happiness. And I remember thinking how did he know to put the pursuit part in there? That maybe happiness is something that we can only pursue and maybe we can actually never have it. No matter what. How did he know that? " (Will Smith - The Pursuit of Happyness, 2006)
Fericirea nu înseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai. Fericirea este un parfum pe care nu-l poti turna pe altii fara sa cada si pe tine cativa stropi.
"Nevestelor, faceti astfel ca barbatii vostri sa vina cu bucurie acasa, si voi barbatilor, purtati-va asttel ca ele sa regrete ca trebuie sa plecati de acasa. (Martin Luther King)
Fericirea este un fluture care îti scapa întotdeauna atunci cand vrei sa-l prinzi, dar ti se aseaza pe umar atunci cand nu-l doresti prizonierul tau.
Daca nu esti fericit cu ceea ce ai, crezi ca vei fi mai fericit cu mai mult?
Pe unii oameni nu-i face fericiti nimic decat schimbarea. La fel si pe unii nou-nascuti.
Pentru a fi fericit nu aduna posesiuni, ci scade din dorinte.
Doua lucruri contribuie la fericirea omului: acelea fara de care putem trai, si cele cu care putem trai.
Cautarea fericirii este cea mai mare sursa de nefericire.
Este asa un mare pacat ca fericirea nu este la fel de usor de gasit ca necazul.
Cum sa fii fericit: Pazesteti inima de ura, mintea de ingrijorari, traieste simplu, asteapta putin de la viata, daruieste mult, canta des, roaga-te întotdeauna, uita de tine însuti, gandeste-te la altii si la sentimentele lor, umple-ti inima cu dragoste, raspandeste lumina în jurul tau.
Fericirea nu se poate gasi, pentru simplul motiv ca ea nu este pierduta. Daca fericirea s-ar putea cumpara cei mai multi dintre noi am fi nefericiti din pricina preturilor.
" "Eu sunt minunea lumii", spunea ieri trandafirul.
"Cine-ar avea curajul sa-mi faca vreo durere?"
Cânta privighetoarea si repeta zefirul:
"O zi de fericire un an de lacrimi cere." "
(Omar Khayyãm)
… Astfel de cuvinte rostea acum mai bine de 1000 de ani, filosoful, matematicianul si poetul Omar Khayyãm. Si avea dreptate… Sau poate nu… Cine poate sti? Ani de-a rândul, fericirea a reprezentat o problema de studiu a filozofiei. Si la ce concluzie s-a ajuns dupa atâta amar de timp? Ce este fericirea?
Exista mai multe crezuri despre fericire. Uneori ea este conceputa ca o idee foarte înalta, un ideal îndepartat, deasupra puterilor noastre de a o dobândi; adevarata fericire nu ar fi posibila în timpul acestei vieti. Unul din marii întelepti ai Antichitatii, Solon, considera ca nimeni nu este fericit cât timp traieste, caci oricând se pot abate asupra lui nenorocirile. Si este adevarat ca fericirile sunt atât de aproape de nenorociri si tot atât de adevarat este si faptul ca pentru a-si pleda cauza, fericirea trebuie sa închida în spatele unei cortine întunecate suferintele care ne fac viata grea; dar daca nu am suferi, nu am putea fi fericiti, pentru ca necunoscând durerea, cum am putea afirma ca stim ce este bucuria?… Daca ne "eliberam" de toate conditiile durerii sufletesti, pentru a nu mai suferi, ce bine ne-am facut? Un desert fara fântâni este mai blând pentru cei ce s-au ratacit si mor de sete? Nu. Iluzia Fetei Morgana îi arde si pe ei la fel ca pe orice alt calator ce pribegeste prin acele locuri atât de neprimitoare.
Kant considera fericirea ca fiind un ideal. Dar prin aceasta nu întelegea ca era de neatins, ci, mai degraba ca noi nu suntem în masura sa judecam ce ar trebui sa faca oricare om ca sa fie fericit. Reteta fericirii este alta la fiecare. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o în timp; altele considera ca a fi fericit înseamna a avea prieteni, a fi sanatos, a fi apreciat si stimat; altele sunt fericite stiindu-se iubite de cineva sau numai stiind ca persoana iubita exista acolo undeva si respira acelasi aer. Exista oameni care îsi "fabrica" un paradis numai al lor în care sa se simta fericiti. Dar ce s-ar întâmpla daca acest paradis ar exista undeva pe Pamânt?
La începuturile lumii a existat. Si ce s-a întâmplat?! L-am pierdut. De ce? Pentru ca omul nu este facut sa locuiasca în paradis. Cum pune piciorul acolo distruge. Omul nu poate decât sa tinda catre absolut, catre perfectiune, purtându-si povara de a sti ca, în aceasta viata, nu va ajunge niciodata acolo.
Honoré de Balzac spunea ca "Fericirea are nenorocirea sa para ceva absolut". Si eu cred ca fericirea se poate atinge cu mâna. Pentru ca exista conceptii despre fericire care o considera o stare sufleteasca de bucurie nemarginita, de exaltare, de împacare, de beatitudine. Si atunci putem considera ca ea se afla la picioarele noastre ca o floare de câmp; nu trebuie decât sa ne aplecam ca sa o culegem. Dar cum ea este înconjurata de multe alte flori, ne înselam asupra parfumului, asupra culorii si întindem prea departe mâinile.
Sunt multe momente de fericire în viata omului. Am putea asemana fericirea cu niste gingase balonase de sapun; si fiecare balon este un moment de fericire. Unele sunt mai mari, altele mai mici, unele sunt mai durabile, altele sunt mai firave si se sparg înca înainte de a-si fi luat zborul. Viata noastra este însa plina de astfel de balonase. Nu trebuie decât sa le pastram cu grija, în cufarul tainic al subconstientului si sa ne gândim ca si dupa o mare durere, vine o mare bucurie. Exista un permanent echilibru între cele doua. Unii spun ca nenorocirile sunt mari si gratuite, numai fericirile sunt scurte si costisitoare.
A fi fericit înseamna dupa unii, a iubi. Si într-adevar, a iubi este prima dintre toate fericirile, a fi iubit vine abia dupa aceea.
Putem asocia iubirea cu fericirea? Da. Atâta timp cât cel care iubeste nu confunda dragostea cu delirul devastator al posesiei, care, în ultima instanta aduce suferintele cele mai cumplite. Caci, împotriva opiniei comune atâtor oameni, nu dragostea te face sa suferi, ci instinctul de proprietate care este contrarul dragostei. Exista persoane care spun ca fericirea este o floare rara. Si asa este. Dar nu pentru ca ea ar fi unica în lume, ci pentru ca depinde de fiecare din noi cum stie s-o culeaga. Florile cele mai scumpe nu sunt acelea cumparate de la magazin, ci acelea pentru care trebuie sa te apleci ca sa le culegi.
Conceptii despre fericire ne spun ca a obtine ceea ce ne dorim înseamna sa fim fericiti. Si sa presupunem ca cineva reuseste sa obtina ceea ce cu greu a încercat. Si acum este fericit? Se prea poate. Dar se poate si sa nu fie. Si atunci unde e fericirea? Ea a constat în stradania de a obtine.
Conceptiile despre fericire se deosebesc prin rostul pe care îl atribuim celorlalti în dobândirea propriei fericiri. Într-una din piesele sale de teatru, Jean Paul Sartre folosea o expresie socanta: "infernul sunt ceilalti", si, desigur, fiecare din noi poate fi la rându-i "celalalt". Cum putem sa gasim fericirea într-o lume în care realizarea propriilor dorinte depinde de ceea ce doresc si fac semenii nostri? De multe ori, dorintele a doi oameni intra în conflict si ca urmare, fiecare încearca sa împiedice realizarea dorintei celuilalt. Nimeni nu renunta fara sa lupte la fericire. Concluzia filozofiei a fost ca nu exista fericire solidara.
Dar nu trebuie ignorat faptul ca ai nevoie de ceilalti pentru a fi fericit. Un organism care este desprins de prezent moare; la fel si un om desprins de societate, de semeni, se poate pierde pe sine, asa cum a patit si Iona, personajul lui Marin Sorescu, care de atâta singuratate, si-a pierdut pâna si ecoul.
Si pâna la urma, unde putem gasi fericirea? Noi presupunem ca aceasta cautare are sens si nu este "vânare de vânt". Sigmund Freud proclama intangibilitatea fericirii: întreaga noastra viata, argumenteaza el, sta sub semnul principiului placerii. Satisfacerea nevoilor noastre nu ne procura decât placere de scurta durata; de aceea, fericirea - ca stare permanenta ori ca idea, atins - nu este posibila.
Dar Epictet vine sa contrazica acest lucru. El spune ca omul fericit este acela care traieste în armonie cu lucrurile sau îsi accepta în întregime destinul.
Nu putem afirma ceva cu certitudine despre fericire, ci doar ca ea este ceea ce percepe si ce simte fiecare. Ea este una din marile întrebari ale umanitatii si va mai ramâne înca unul din misterele existentei noastre:
" Sunt clipe când îmi pare ca tot ce-a trebuit
Sa aflu despre lume, de mult am deslusit.
Dar stelele ma mustra tacut din patru zari:
"N-ai dezlegat nici una din marile - ntrebari." "
Trăim într-o lume în care oamenii sunt clovni evoluând şters, gri pe scena vieţii, iar unii, purtând stigmatul fragilităţii în toate, se zbat inutil, asemeni unui zbor de fluturi orbi.Oamenii gândesc şi se mişcă într-o realitate îmbâcsită, în care îţi trebuie masca de oxigen a voinţei pentru a rezista în faţa unei lumi otrăvite de halucinaţii şi angoase.
Pentru a nu ne îneca şi asfixia în morbid, ne sunt necesari colacii de salvare ai încrederii în sine.
Rebuturile vieţii sunt aruncate în pubele existenţiale, unde, dacă scotocim, găsim : memoriile atacate de amnezii – etuve în care ard amintiri desuete -, dezordinea şi mizeria din oameni, visele prefăcute cenuşă şi spulberate de vântul deziluziilor, crusta de nebunie depusă ca un jeg pe pielea normalităţii şi morţile aparente din noi.
Doi oameni coexistă, într-o antiteză completă, în fiecare fiinţă : unul letargic, depresiv, ce se mişcă prin existenţă precum fantomele şi strigoii şi celălalt activ, puternic, pentru care viaţa este o sărbătoare a elanurilor şi avânturilor şi un joc câştigat mereu între optimism şi încredere.
În funcţie de împrejurări, iese la suprafaţa fiinţei şi o conduce când primul tip de om, când celălalt tip.
Peste realitate se suprapun două lumi aflate în antiteză şi care interferează : una strivită de iluzii şi amorţită de somn şi cealaltă activă, volitivă, aureolată cu succese şi împliniri.
Ne feliem sacadat existenţa în porţiile egale ale deprimării şi speranţei şi o colorăm cu vise lascive în antiteză cu vise morale, când încrederea este o amantă infidelă.
Destinul îl asociez cu un chirurg ce operează vieţile oamenilor închise în celula finitudinii şi care elimină părţile bolnave.
Durerile colorează spaţiul intrinsec cu roşu, iar speranţa cu alb.
Făpturile noastre alterate de efemeritate îşi trăiesc visele pe care încearcă să le implanteze în realitate şi plâng în minte, când gândurile negre râd, acaparând albul.
Să alocăm în fiecare zi cinci minute în care să vomităm bârfele, invidia şi spleenul, ca un fel de catharsis greţos.
Omul caută fericirea în iubire şi descoperă trădarea, o caută în carieră şi întâlneşte eşecul, o caută în sine şi vede în schimb zbuciumul şi neîncrederea.
Dacă fericirea ar fi o noţiune concretă implementată în realitate, de ce oamenii nu sunt fericiţi ? Pot trăi cel mult bucurii, extazuri, voluptăţi, însă nu ajung să simtă fericirea aşa cum o înţeleg eu.
Tocmai fiindcă e formată dintr-un infinit de armonii, visuri şi idealuri, fericirea are formă şi conţinut abstracte şi nu poate fi atinsă într-o realitate şi existenţă concrete.
Dacă eu consider că n-am cunoscut până acum fericirea, înseamnă că n-am atins acea stare de sublim constant şi de bucurie profundă.
Când vacarmul şi tumultul lăuntric induc în organism o stare de oboseală cronică şi nevroze, uitarea este leacul ce dizolvă obsesiile şi frământările existenţiale, fiindcă ea este un somn binefăcător al memoriei şi înăbuşă ţipetele isterice ale psihicului.
Să căutăm fericirea este un lux al gândirii, căci viaţa este un maraton şi trebuie să-ţi dozezi eforturile pentru a ajunge la finiş.Cred că mai important este să învăţăm să supravieţuim, adică să dobândim experienţa de a conduce viaţa ocolind accidentele (moartea) şi de a alege, dintre mai multe opţiuni, drumul corect şi varianta optimă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu