Conflictul intre generatii sau Sodoma si Gomora

Motto: " Progresul trebuie servit fara sa te revolti impotriva traditiei! "A. Malraux)

Pe de o parte, intre generatii nu exista conflicte- exista doar diferente- unele mici, altele mari. Trebuie incercata doar acceptarea acestor diferente....totusi mai e ceva....sentimentul acela de superioritate- care intervine inconstient si total nejustificat din mintea celor "de azi"....dau un exemplu: probabil toata lumea a auzit o conversatie de genul:"hehe, bunicule, lasa asta, e tehnologie, n-ai TU de unde sa stii, lasa, nu e pentru tine.....eeee! recunosc, zice bunicul, pe vremea mea nu erau atatea lucruri.......ehe, bunicule, pe vremea ta nu era mai nimic, hahahah!"

In sufletul tanarului se naste un sentiment de superioritate, de trufie chiar, cu toate ca el nu a contribuit cu nimic la acel lucru cu care se mandreste....singurul lui "merit" este ca s-a nascut in perioada cutare iar parintii i-au cumparat acel lucru ....in acelasi timp, in sufletul bunicului.....un sentiment de izolare, un sentiment de "gata, a trecut de tot vremea mea"....

Unii dintre oamenii in varsta nu pot tine pasul cu realitatea secolului 21, nu fiindca nu mai sunt apti, ci tocmai datorita acestei mentalitati:" e batran ce-i mai trebuie??mai trec cativa ani, moare si gata....de ce-si mai schimba casa acum ca are 70 de ani?de ce se mai insoara la 60?"

Si asa, altii hotarasc la cati ani trebuie incetata viata unui batran, chiar daca el mai traieste inca 20 de ani. Bravo celor care nu tin seama de parerile altora si fac exact ceea ce vor indiferent de varsta! Genereatiile trecute au meritul generatiilor de azi. De ce sa radem de ce era pe-atunci, pe cand baietii nu ieseau din casa fara costum si fara o tunsoare perfecta iar fetele aveau parul prins in funda? De ce i-am numi noi penibili si de ce ne-ar numi ei perversi si rai sau mai stiu eu in ce feluri?

Diferentele trebuie acceptate, nu preluate si inglobate in propria persoana, doar acceptate. Fiecare generatie este "de aur" tocmai fiindca este diferita de cea dinainte si de cea care va urma. O simpla generatie....cat de mult conteaza in mentalitatea celor ce vor urma, in istorie....si tot se vorbeste de o generatie ca fiind o masa de oameni de aceeasi varsta...."generatia" as zice, consta in ideile generale!

Pe de alta parte,oricum s-ar fi manifestat în trecut veşnicul conflict dintre generaţii, cu siguranţă nu a avut vreodată valenţele timpurilor noastre. Acest conflict, care se transformă în multe situaţii în ruptură între generaţii, e una din problemele acute şi actuale ale societăţii noastre, aflată într-o necontenită şi haotică reformă. 

Este de ajuns să deschizi televizorul ca să afli "starea naţiunii". Cei mai derutaţi şi lipsiţi de repere sunt tinerii. Ei au la dispoziţie toate condiţiile ca să-şi dea viaţa peste cap. "Nu ştiu ce aş fi făcut eu la vârsta lor, într-un asemenea mediu", îmi spunea deunăzi un prieten. 

Delincvenţa juvenilă, creşterea ratei prostituţiei, abandonul şcolar, avorturile în rândul tinerelor sau nebunia drogurilor sunt rezultate "fireşti" ale acestui haos generalizat, sunt o crudă realitate. Părinţii tinerilor adolescenţi de astăzi, cunoscând toate aceste pericole latente, nu ştiu ce să facă mai întâi pentru a-şi proteja odraslele.

E de ajuns ca părinte să arunci întâmplător un ochi spre televizor pe TV K-lumea sau MTV la emisiunile ce transmit imagini din cluburile Capitalei, ca să înţelegi dezlănţuirea şi descătuşarea tinerilor prin discoteci, ca să vezi ce înţeleg majoritatea dintre ei prin distracţie. Dacă apoi comuţi pe ştirile de la ora 5.00 sau afli de vreun vecin că fiul lui se droghează sau că este homosexual, înţelegi că azi nu-i nimic mai greu decât să fii părinte. Mii de griji, de temeri şi, să o spunem sincer, în cea mai mare parte justificate.

Tinerii de azi au o mai mare disponibilitate spre nou şi, atât timp cât părinţii nu vor pricepe ce-i un modem, un mIRC, un download, un skater, un ring-tone sau un A6, dialogul se leagă greu. Ei arată compasiune "babacilor", nu mai iau în seamă ce spun aceştia, îi găsesc cicălitori, nedrepţi, răi… Adolescenţii vor să fie înţeleşi înainte de a fi judecaţi şi să li se acorde mai mult credit. Dar cum să acorzi mai mult credit copilului când nu ai încredere în el? 

Părinţii văd pe stradă tineri de-o vârstă cu fata sau băiatul lor vorbind murdar, făcând diferite gesturi obscene… şi se îngrozesc; aceştia sunt copiii altor părinţi, unor părinţi ca şi ei. Cum să faci ca părinte să te apropii de copil şi să-l faci să priceapă că teribilismul sau bădărănia nu-s o bună carte de vizită? Cum să faci să nu-l laşi să se dea singur cu capul de pragul de sus pentru a înţelege că un lucru nu merită făcut?
Cum să-ţi faci din părinţi nişte prieteni? Câştigându-le încrederea! Arătându-le că eşti matur şi responsabil… Treaba aceasta cere timp şi efort. Pentru asta e nevoie de fapte, de dovezi. 

Odată câştigată, încrederea trebuie şi menţinută. Un părinte care, aflându-se în diverse situaţii, a înţeles că poate avea încredere în fiul său adolescent, nu va avea suspiciuni în ceea ce priveşte anturajul sau locurile pe care acesta le frecventează.

Numai că, de cele mai multe ori, adolescentul înclinat spre libertinaj nu ştie ce metodă să mai folosească, ce minciunică să mai invoce ca să-şi fenteze părinţii. Nevinovatele minciuni descoperite mai târziu sporesc neîncrederea părinţilor în copiii lor. 

Adolescenţii se ruşinează să spună adevărul despre ei înşişi. Îşi deschid greu sufletul în faţa părinţilor, nu neapărat din cauza eventualelor pedepse, ci de ruşine. Cel puţin la începutul anilor de liceu, tinerilor le e teribil de ruşine numai gândindu-se că părinţii ar putea afla că fumează, că şi-au cumpărat vreo revistă deocheată sau că se unduiesc prin discoteci ca dansatoarele din cluburile de strip-tease.

Nu cred că adolescenţii de azi, pentru a fi feriţi de rele, trebuie încuiaţi în casă. Cred că unii din părinţi ar trebui să dea dovadă de mult tact şi de o mai mare flexibilitate. Obedienţa nu aduce respect şi nici o mai bună comunicare. 

Tânărul ar trebui să fie sincer cu sine şi să plece de la premiza că părinţii îi vor binele. Conflictul, în multe cazuri, se limitează la un singur aspect, acela ce ţine de alegerile tinerilor. Adevăratul conflict este între tinerii care vor să o ia pe arătură şi părinţii care vor să le arate calea dreaptă. Sunt convins că, dacă adolescenţii ar dovedi că merg pe drumul bun, părinţii nu s-ar mai osteni să-i controleze într-atât, n-ar mai fi nici suspiciuni şi, până la urmă, acest conflict între generaţii s-ar reduce semnificativ. 

Câştigând încrederea părinţilor lor, adolescenţii ar putea să iasă din casă mai des în locurile publice cu prietenii. Din păcate nu sunt multe locuri tinereşti de bun gust.Îmi amintesc că, într-o pauză dintre ore,pe cand eram la sora mea la scoala, o tânără elevă de liceu m-a întrebat ce să facă să-şi convingă părinţii să o lase sâmbătă seara în club. I-am răspuns că trebuie să-i convingă că totul e în regulă, că e atmosferă bună şi că se află într-un anturaj de încredere. "Păi – zice fata –, nu-i aşa, e nebunie acolo, iar apoi, pe cei din gaşcă părinţii îi ştiu bine de la bloc, sunt nişte lepre". Atunci, i-am zis că, se pare, că vrea un lucru rău, iar atitudinea părinţilor este justificată întru totul. Părinţii sunt datori să insufle copiilor obiceiuri bune şi să-i ferească de anturaje dubioase.

Conflictul intre generatii este o realitate. Cred insa ca, daca parintii si tinerii, fii si fiice, s-ar stradui deopotriva sa caute o cale de mijloc, si unii si altii ar reusi in linii mari sa aiba aceeasi viziune asupra vietii.

Ma tem ca in ceea ce priveste vremurile acestea postmoderne, in care amoralitatea este singura morala cunoscuta, rezolvarea, in linii mari, a acestor chestiuni va veni atnci cand nu ne vom mai raporta la timp, la vremuri, la mode si tendinte, ci cand ne vom raporta doar la prezent!