joi, 22 ianuarie 2009

Interviu cu Iuda


Vine o clipa in care fiecare isi spune: "Ori Dumnezeu, ori eu!" si se arunca intr-o lupta din care amandoi ies imputinati. Cei din Vechiul Testament stiau cum sa intimideze cerul- il amenintau cu pumnul. Ruga era o cearta intre creator si creatura. A venit Evanghelia de i-a impacat- greseala de neiertat a crestinismului. Nemaicunoscand, ca experiente religioase, decat ingrijorarile eruditiei, contemporanii nostri cantaresc absolutul, ii studiaza varietatile, pastrandu-si fiorii pentru mituri- vartejuri ametitoare pentru cunostiintele de istoric. Nu te mai rogi, ci formulezi epiloguri despre rugaciune. S-a ispravit cu exclamatiile, acum facem doar teorii. Religia boicoteaza credinta. Odinioara, porneai, cu dragoste sau cu ura, pe drumul hazardat de catre Dumnezeu, acum, din neant inepuizabil, El a ramas, spre disperarea misticilor si a ateilor, doar o problema. Necredinciosul naravit cu frecventarea Absolutului si cuprins de ciuda ca nu i se mai poate sustrage nimic construieste cu zel mistic o lume lipsita de adancime precum un balet lipsit de viata si muzica.Ce traieste fara memorie n-a iesit inca din Paradis: plantele traiesc inca in el, in schimb, noi, cei osanditi la pacat, ne chinuim in continuare cu neputinta uitarii, cu remuscarile ambulante, cu sufletele noastre meschine izgonite din Rai. Facerea a fost, astfel, primul act de sabotaj prin care noi am devenit mai neutilizabili decat sfintii.

 Remediul? Sa elimini din tine toxinele timpului ca sa le pastrezi pe cele ale vescniciei- ce rationament infantil al misticilor!!! Ca si cum, dandu-i tarcoale lui Dumnezeu, neputand sa-l imploram, decidem sa-l spionam. Marea faradelege a durerii este aceea de a fi organizat Haosul in asa fel, degradandu-l pana la rangul de Univers. Sa te duci sa cauti raspunsuri in pustietate? Pentru ce, cand noi suntem mai isteti ca primii sihastri, atat de isteti incat cautam pustietatea direct in noi?!Posibilitatea de a se reinnoi prin erezie ii confera credinciosului o superioritate neta fata de necredincios. Ce ispititoare ar fi bisericile daca in ele n-ar fi si credinciosii, ci numai acele “crispari” ale lui Dumnezeu acompaniate de orga?! Nicicand nu poti cadea mai jos ca atunci cand iti pare rau dupa ingeri- poate doar atunci cand doresti sa te rogi la lichefierea creierului!!! Chiar mai mult decat religia, cinismul face greseala de a acorda prea multa atentie omului.“Doamne, fara tine sunt nebun, cu tine sunt si mai nebun!”- acesta ar fi, in cel mai bun caz, rezultatul restabilirii ordinii intre ratatul de sus si cel de jos. De n-ar exista vigilenta ironiei, cat de usor ne-ar fi sa infiintam o religie!
 Pentru a-si redobandi ascendentul asupra spiritelor, catolicismul ar avea nevoie de un papa manios, ros de contradictii, cu izbucniri isterice, stapanit de o furie de eretic, un barbar care sa nu se sinchiseasca de doua mii de ani de teologie. Oare la Roma si in restul crestinatatii sa fi secat cu totul resursele de dementa? De pe la sfarsitul secolului al XVI-lea, Biserica, umanizata, nu mai poate produce decat schisme de mana a doua, sfinti neinsemnati, excomunicari derizorii! Si daca un nebun nu ar izbuti sa o salveze, atunci macar ar pravali-o intr-alta prapastie.
 In ce fel ii mai poate fi de folos credinta unui evlavios dezamagit si de Dumnezeu si de Diavol? Sunt atatia ani de cand ne descrestinam vazand cu ochii! Chiar si cand credem ca l-am alungat pe Dumnezeu din sufletul nostru, el tot mai zaboveste acolo-simtim, intr-adevar, ca se plictiseste, dar nu mai avem destula credinta ca sa-i mai dam ceva de lucru……Orice credinta confera neobrazare, proaspat dobandita ea capata atatea instincte rele….cei care nu o impartasesc apar ca invinsi si neputinciosi, nemeritand decat mila si dispret.Observatii-i pe “neofilitii” crezurilor politice si , mai ales, pe cei ai crezurilor religioase, pe toti acei care au reusit sa-l faca pe Dumnezeu partas la masinatiile lor, pe convertiti, pe imbogatitii “Absolutului”…..confruntati impertinenta lor cu modestia si purtarea cuviincioasa ale celor care sunt pe cale sa-si piarda credinta si convingerile…….
 Ajungem la o singura concluzie la hotarele sinelui. “Cat am suferit, cat sufar, cat voi suferi, nimeni nu o sa stie vreodata…..nici macar eu!”. De ce am depune armele? N-am trait inca toate contradictiile, mai pastram inca deznadejdea unui impas nou! Nu credeti si voi ca, daca Adam ar fi fost fericit in dragoste, ne-ar fi scutit de existenta istoriei?!
 Cand, din pofta de singuratate, ne-am rupt legaturile, Vidul pune stapanire pe noi! De acum inainte, nu mai avem nimic si pe nimeni……ce sa mai lichidam? Unde sa mai gasim o victima durabila? O asemenea perplexitate ne apropie de Dumnezeu…..de El, cel putin, suntem siguri, ne putem rupe la infinit…….
 Ce pacat ca, pentru a ajunge la Dumnezeu, trebuie sa treci prin credinta! Daca Noe ar fi avut darul de a prevedea viitorul, cu siguranta ca si-ar fi scufundat corabia cu mana lui. N-a facut asta deci, rezultatul este evolutie: azi Prometeu ar fi un deputat din opozitie.Orice fel de indignare – de la bombaneala la luciferianism – marcheaza o oprire in evolutia mentala. …istoria e reductibila la o clasificare a politiilor. Ce altceva studiaza in fond istoricul decat conceptia pe care oamenii au avut-o despre jandarm de-a lungul veacurilor? Toate calamitatile – revolutii, razboaie, persecutii – provin dintr-o aproximatie inscrisa pe un stindard. Nazuinta mielului de a deveni lup sta la originea majoritatii evenimentelor. Intr-o lume lipsita de melancolie, privighietorile s-ar apuca sa ragaie asa cum leucemia e gradina in care infloreste Dumnezeu.
Cu nenumarate precautii dam tarcoale adancurilor, le furam din betie si o luam la sanatoasa, ca niste pungasi ai Prapastiei.Necinstea unui ganditor se vadeste prin numarul de idei precise pe care le sustine.
Obiectie impotriva stiintei: lumea asta nu merita sa fie cunoscuta.
De ce nu m-as compara cu cei mai de seama sfinti? Oare n-am cheltuit, spre a-mi ocroti si pastra contradictiile, tot atata nebunie cata au cheltuit ei spre a le birui pe ale lor? Si de ce sa fim subtili?
Subtilitatea o intalnim: la teologi. Neputand demonstra cele ce afirma, sunt nevoiti sa faca sumedenie de disocieri, pana obosesc spiritul: e tocmai ceea ce vor.…..la femei. Osandite la pudoare, trebuie sa-si ascunda dorintele si sa minta: minciuna e o forma de talent, in timp ce respectarea “adevarului” se insoteste cu o grosolanie greoaie.
Catre o intelepciune vegetala: m-as lepada de toate spaimantarile pentru surasul unui copac. Cand in Pomul Cunoasterii o idee e indeajuns de coapta, ce voluptate sa te strecori in ea, s-o rozi ca un vierme si sa-i grabesti caderea!Fiecare om cu nebunia lui: a mea a fost aceea de a ma crede normal, periculos de normal….…afirmatia lui Rilke: “Nu am organ pentru Goethe”. Trilogia lui Dante constituie cea mai stralucita reabilitare a Diavolului pe care va fi intreprins-o vreodata un crestin. Fara Bach, teologia ar fi lipsita de obiect. Facerea ar fi fictiva, iar neantul - peremptoriu. Daca e cineva pe lumea asta care sa-i datoreze totul lui Bach, acela e Dumnezeu. 
“Multi chemati, putin alesi”. Cuvinte din Evanghelia lui Matei. Se refera la viata de apoi si la paradisul rezervat unui anumit numar mic dintre cei ce candideaza la el. Poporul a preluat expresia, dar gasind ca aplicarea ei la “viata de dincolo de mormant” e prea tardiva si foarte ipotetica, s-a grabit sa-i lepede straiul religios. 
Ideea de Dumnezeu este cea mai practica si cea mai periculoasa idee din cate s-au conceput vreodata. Pe ea se salveaza si pe ea se prabuseste omenirea. Daca este vreun miracol pe lume, este acela ca atat de multi oameni chiar cred ca Dumnezeu exista. Nu pot infirma posibilitatea existentei lui Dumnezeu, dar aceasta este atat de improbabila, incat nici nu merita sa-mi mai bat capul. Citita cum trebuie, Biblia insasi este cel mai puternic motiv pentru ateism ce ar putea fi conceput. Prin urmare, nu merita sa te sinucizi pentru ca intotdeauna o faci prea tarziu!

2 comentarii: