Dragostea si tot ce poarta ea cu sine- suferinta, jertfa, rodire, impacare, delasare- mi se pare a fi inca lucrul cel mai putin inteles si prea vag cunoscut. Prin ce miracol se transforma o simpla intrebare in extaz si rapt, iar o intalnire in dragoste? Cum mai e posibila intoarcerea din aceasta stare de har, intoarcerea la lumina cea egala, de zi?
Oare cati dintre noi nu ne intrebam acest lucru? Pe cati dintre noi nu ne chinuie acest sentiment? Sunt, uneori, anumite stari care parca isi pierd durata. Nu stii, sau nu-ti mai aduci aminte, cand au inceput, ce le-a dezlantuit, cum se transforma. Cand iubesti……in ce stare esti?
Ce e totusi dragostea? Exista asa ceva? De ce exista? Cine a creat-o? Si mai ales unde este atunci cand avem nevoie de ea?Dragostea se afla in noi…..dar e oarba, mai oarba ca noi….unii traiesc o viata intreaga fara sa o vada, altii o vad prea timpuriu si datorita inocentei imature a varstei o scapa printre degete si jelesc mai apoi acele momente traite cu o amploare extraordinara. Dupa o despartire in care suferim…..putem gandi in acele clipe de amaraciune ca dragostea nu exista, ca e doar un sentiment fictiv si prostesc datorat naivitatii sufletelor noastre la care aderam numai din dorinta de a avea pe cineva alaturi de noi, de a nu fi singuri……
Daca dragostea ar exista, atunci nu ne-ar durea asa de tare, nu am varsa lacrimi si nu ne-am chinui noptile zadarnic, dar poate ca exista, caci altfel, cum explicam sentimentul de liniste si calm si impacare pe care o inima calda il nutreste langa noi? Daca ar exista, ar fi vesnica…..atunci, de ce se sfarseste? Spre ce alte culmi pleaca lasand in urma prapastii abisale in care sufletul se incovoaie de durere si neputinta?
Aici intervine rautatea din noi! Ne place sa radem de natura umana, atat ar trebui, sa incerce cineva sa-si exploreze sufletul sub ochii tuturor, am avea atunci de ce rade….
Multi nu inteleg ca dragostea nu e pentru celalalt, e pentru tine, dar esuam, din cauza fricii obscure ca toate se vor sfarsi intr-o buna zi….si tineretea cu valurile ei…..si iluziile. Dragostea se transforma atunci intr-o expresie impartita intre amintiri si lasitatea realitatii. De altfel, dragostea e ca moartea……iti intra in suflet si totul amorteste in tine, alunga tot ceea ce era inainte fiinta ta intima si se instaleaza….poate invinge ura dinainte dar numai daca este mai mare decat ura in sine. Imposibila este, pentru unii, impacarea…..trecerea peste ura care ni se injecteaza la un moment dat in inima. Sansa e sa fim in acel moment greu al ciocnirii umane obsedati de ceva care sa ne acapareze intreaga fiinta. Injectia se varsa atunci pe undeva pe langa noi.
Unii spun ca iubirea instraineaza cumplit….omul isi poate modifica intr-un mod ametitor felul de a vedea incat nu-l mai recunosti. Optica lui poate fi rasturnata. Dramele de ieri sunt uitate sau rastalmacite, diminuate cu buna stiinta sau intelese gresit sau pur si simplu nu sunt intelese deloc, ca si cand o inversunare stranie ne-ar apuca impotriva intelepciunii. Din suferintele indurate nu trage nimeni nici o concluzie, niciodata. Suntem, insa, suficient de “suciti” ca sa cream o retea de paradoxuri in jurul nostru: construim masini dar le dispretuim, producem multe alimente dar consumam putin, tinem regim, ne umplem garderoba de haine desi ne imbracam modest…..iubim si apoi blestemam! De ce? Pentru ca omul nu si-a imbunatatit niciodata conditia prin renuntarea voluntara la ceva, ci prin epuizarea resurselor sau a experientelor…..dorintele noastre se muleaza pe ceea ce exista.
Ne legam de simboluri, ne legam de amintiri, de exemple, de modele din trecut dar uitam un lucru……exista si simboluri fara sens. Noi le dam sens sau nu….depinde de ambitiile noastre viitoare.
In general, oamenii nu sunt scutiti de suferinta, aceasta nu este un lucru dorit, ea totusi vine….nimeni nu e stapan pe absolute nimic. Nu intotdeauna este placut sa te vezi asa cum esti, dar nu poti urca nici un fel de culme morala daca nu stii cum arati.
Dragostea e unica, ea nu se imparte.E insa, in noi, un animal care ne musca mortal, cumplit, cu atat mai tare cu cat iubim mai mult. Erorile fatale nu se savarsesc pe neasteptate, au un preludiu, dar acesta nu ne face sa ghicim deznodamantul, doar il lumineaza anterior. Suntem prea neatenti sau prea preocupati de noi insine ca sa ne cunoastem mai profund unii pe altii si pe urma ne intrebam…..de ce am esuat? Ce este un esec? O intrebare de capitulare!
De obicei, esecul este ceea ce considera altii ca e, fara sa ne dam seama ca, daca am schimba directia barei, luand-o pe alt drum, esecul ar fi premisa unei adevarate victorii. In acest sens suntem si noi orbi deoarece esecul ne face sa nu mai vedem nimic inaintea ochilor. Procedeele sunt variate, dar nu infinite, de pilda, simplul fapt ca anturajul victimei ascunde anumite fapte e pentru noi o certitudine ca pista porneste de acolo. Ce nu stim este ca, exista pentru toti un timp mort, nestiut si nebanuit de nimeni, mai ales de cel tradat in dragoste, cand sentimentele aluneca si nu sunt marturisite celui care va fi lovit!
Un suflet care se misca imprevizibil, indiferent cu ce masca i-a daruit natura, ne poate face sa asistam la drame sau fericiri incredibile, dar firesti in ordinea pasiunilor umane. De aceea, in trei minute totul se consuma fara cuvinte, stiind ca nu e nevoie de mai mult sa-ti dai seama de o instrainare: ochi care nu te vad, gura lovita de un mutism total, o uratenie a fetei pe care o observi stupefiat, sugestia ca nu mai e nimic de spus si ca trebuie sa intelegi exact ceea ce vezi si sa nu-ti faci iluzii, nu te inseli! Da, asta e! Altceva nu mai poate fi chiar daca alta data a fost ceva! Bine, acum nu mai e si orice explicatii ar fi lipsite de sens…..daca nu ramanem la aceasta seninatate, la acest prim adevar, un adevar adanc care inca nu doare……..daca am trai, daca ne-am ghida viata dupa el ce bin ear fi! Dar nu facem asta pentru ca intervine curiozitatea…..de ce? Cine a gresit? Unde? Cand? Cata luciditate avem atunci, atata suferinta avem pe urma. Ce stupid cand totul ar fi asa de simplu daca am pastra in noi revelatia acelor clipe de o seninatate izbavitoare! Ispita luciditatii care te indeamna sa afli de ce nu te mai iubeste consta in sentimental acut ca dup ace vei afla nu vei mai suferi. Poate, iti spui ca ai facut o greseala care se poate indrepta. Poate la mijloc sunt unele neintelegeri. Poate ca iubeste pe altcineva acum. Dar cu tine cum ramane? Din pacate, este un pahar pe care trebuie sa-l bei, sa te incovoi de durere si sa te redresezi pe urma.
Mai tarziu, o simpla intrebare poate sa produca in noi revelatia…..cat timp ne iubeste este o persoana extraordinara, pe urma este o canalie……adevarul unde este? La mijloc, deoarece stim cand suntem iubiti asa cum stim si cand ni se sustrage iubirea. Abia dupa ce incetezi sa mai cauti fericirea poti fi cu adevarat fericit…..un suflet care ti se preda il iei cu atat de mare apetit si nu te gandesti ca e mai usor sa stingi o dorinta decat sa le satisfaci pe toate celelalte care ii vor urma. In materie de cuceriri, nu s-au facut progrese mari in istorie……s-au schimbat doar metodele.
Afectiunea, sentimentele pot sari usor peste orice bariera daca oamenii nu si-ar mai purta sufletul intr-o carapace. Incerci sa fugi o viata intreaga de ceea ce stii ca mai devreme sau mai tarziu tot vei ajunge….e doar o chestiune de timp pana cand fuga iti va deveni imposibila. Oamenii adeseori cauta si nu gasesc nimic sau gasesc dar nu sunt multumiti. De cine sa te feresti? De cel care nu are nimic de pierdut, caci acela va merge pana la capatul lumii si inapoi sa-si indeplineasca telurile.
Cauta la altii virtutiile si la tine viciile, nu te plange ca esti strivit daca ai devenit vierme. Daca nu indraznesti sa spui ceea ce gandesti sfarsesti prin a nu gandi ceea ce spui……..sunt oameni care vorbesc tocmai de aceea, s-ar plictisi altfel…..vorbind mult nu mai poti asculta nimic!
Ne enervam si distrugem totul in clipa aceea! De ce? Daca te infurii, te razbuni pe tine insuti pentru greselile altora…..daca mai si faci ceva in acele clipe de manie e ca si cum te-ai urca la bordul unei nave pe mare in timp de furtuna.
Cele mai multe suferinte in dragoste vin pentru ca mergem doar pana la jumatatea drumului. Ne speriem de sentimente si o luam inapoi sau stagnam…..asteptam….ce? Nu apari in ochii nimanui asa cum esti, ci asa cum au reusit altii sa sugereze ca esti. Suferinta este singurul remediu pentru alinarea si redresarea unui suflet ranit, e o depresie, o criza din care trebuie sa iesi cat mai repede posibil. Pentru ce sa zaci in suferinta sau, mai rau, sa te obisnuiesti cu ea? Singura dilemma este aceea ca, un suflet robit, odata ce-si recapata libertatea, nu mai stie ce sa faca cu ea. Cand iubesti, iubirea trebuie intalnita real si implinita fiindca nu se stie ninciodata cand te vei mai intalni cu acele clipe.
Ai iubit vreodata in viata ta? Cum ai iubit? Cat timp? Pe cine? Pe toate cele care ti-au fost alaturi, ai pus suflet,da, e adevarat dar……ai iubit vreodata? Esential e sa intelegi drama in sine nu declansarea ei rapida. Un sentiment puternic arde tot ceea ce a fost inainte si lasa ruine…..dar natura reconstruieste din ruine.
In general, problemele grave nu sunt chiar asa de grave precum par, trebuie sa schimbi perspectiva si sa le privesti dintr-un alt unghi….atunci vei primi raspunsurile la toate intrebarile tale asa cum enigmele se explica in zori….poate ca nu era ea, poate ca nu era el, poate ca mai ai de cautat…….
De multe ori, nedand expresie gandurilor care ti se imbulzesc la poarta vorbirii, ele se retrag de la sine si descoperi cu o mare bucurie ca exprimarea lor nu era necesara….dar cand sa vorbesti si cand sa taci?
Nesiguranta iti tulbura pofta de a iubi, punandu-te mereu in garda fara vreun indiciu din afara asa cum, de la o varsta, demonii ne atrag mai mult ca ingerii si trebuie sa fii pregatit sa-i infrunti. E foarte greu sa ai ceva cu adevarat, sa-l capeti sau sa-l cuceresti. Mai mult ne inchipuim ca posedam decat posedam si nici macar dragostea cea mai mare nu poate ghici dorintele celuilalt……nu e intotdeauna bine sa spunem ce avem pe inima dar atunci sa cautam sa nu avem nimic din ceea ce nu am putea spune. Trebuie sa fim constienti de faptul ca, avand suflete ingrate, nimc nu dureaza in ele. Cea mai verificata incredere poate fi anulata printr-un simplu gest….sinceritatea poate fi repetata cu altii, cu altele…..in sfarsit totul se uita sau se poate uita dar e tragic sa vezi cum fericirea si increderea si iubirea donate in ani intregi de viata pot pieri ca prin miracol. Ce mai inseamna atunci “Te iubesc”? Un nou inceput! O noua incercare! O noua “posesie”! In esenta…….NIMIC.
Dragostea e misterul dintre doi oameni, nu asemanarea dintre ei. Vezi cupluri pe strada si te gandesti:”Doamne, ce stralucire aici si ce bezna in mine…..”……de ce? Pentru ca ai uitat sa iubesti! Sau nu mai vrei sa iubesti ca sa nu suferi dar exista o limita dincolo de care omul nu mai poate trece.
Fiecare din noi este primul care moare cand iubeste, cert e ca nu putem lasa iubirea sa moara. Se vestejeste floarea iubirii dar nu si focul care o poate reaprinde si poate sa o faca mai buna, mai completa. Pana la urma cuvintele pe care le vei spune vor incepe sa semene cu tine sit e vor trada cu prima ocazie. Ar fi, fara indoiala, nedrept daca am ponegri un sentiment care a supravietuit timpului. El exista, undeva, aici sau acolo…..dar exista….inca iubim sa iubim si de aici pornesc destinatii infinite.
Cel mai greu lucru in contemplarea finite iubite este sa ii privesti ochii. Uneori, privirile noastre lovesc atat de tare oglinda ochilor persoanei iubite incat o tulbura, aburind-o rau sau, mai grav, o fac sa devina opaca, le da un luciu de teracota. Si sunt si priviri care smulg retina, o patrund, o sangereaza si o intuneca…..se intampla in viata oricui un miracol de cateva clipe: intalnirea unei priviri, o sarutare, o mangaiere care nu seamana cu nimic din tot ceea ce a fost inainte. Parca ar incepe un fir nou, o desteptare in alta parte….Orice fiinta pe care o iubesti te apasa, te sugruma si, fara voia ei, te distruge si te topeste…..privim oamenii cum vrem noi nu cum ar vrea ei sa-i privim.
Asta e dragostea…..totul si nimic……ordine si haos…….durere si fericire….sunt lucruri pe care nu le poate spune nimeni. Dragostea trebuie sa fie neconditionata, sa nu astepti nimic in schimbul acestui lucru, sa ai abilitatea de a urca si de a cobora in intermediul ei, indiferent de cat ai urcat si de cat ai coborat inainte…..si daca iti inchipui ca stii deja toate astea…..mai gandeste-te odata! Enigmele se explica intotdeauna in zori!
Oare cati dintre noi nu ne intrebam acest lucru? Pe cati dintre noi nu ne chinuie acest sentiment? Sunt, uneori, anumite stari care parca isi pierd durata. Nu stii, sau nu-ti mai aduci aminte, cand au inceput, ce le-a dezlantuit, cum se transforma. Cand iubesti……in ce stare esti?
Ce e totusi dragostea? Exista asa ceva? De ce exista? Cine a creat-o? Si mai ales unde este atunci cand avem nevoie de ea?Dragostea se afla in noi…..dar e oarba, mai oarba ca noi….unii traiesc o viata intreaga fara sa o vada, altii o vad prea timpuriu si datorita inocentei imature a varstei o scapa printre degete si jelesc mai apoi acele momente traite cu o amploare extraordinara. Dupa o despartire in care suferim…..putem gandi in acele clipe de amaraciune ca dragostea nu exista, ca e doar un sentiment fictiv si prostesc datorat naivitatii sufletelor noastre la care aderam numai din dorinta de a avea pe cineva alaturi de noi, de a nu fi singuri……
Daca dragostea ar exista, atunci nu ne-ar durea asa de tare, nu am varsa lacrimi si nu ne-am chinui noptile zadarnic, dar poate ca exista, caci altfel, cum explicam sentimentul de liniste si calm si impacare pe care o inima calda il nutreste langa noi? Daca ar exista, ar fi vesnica…..atunci, de ce se sfarseste? Spre ce alte culmi pleaca lasand in urma prapastii abisale in care sufletul se incovoaie de durere si neputinta?
Aici intervine rautatea din noi! Ne place sa radem de natura umana, atat ar trebui, sa incerce cineva sa-si exploreze sufletul sub ochii tuturor, am avea atunci de ce rade….
Multi nu inteleg ca dragostea nu e pentru celalalt, e pentru tine, dar esuam, din cauza fricii obscure ca toate se vor sfarsi intr-o buna zi….si tineretea cu valurile ei…..si iluziile. Dragostea se transforma atunci intr-o expresie impartita intre amintiri si lasitatea realitatii. De altfel, dragostea e ca moartea……iti intra in suflet si totul amorteste in tine, alunga tot ceea ce era inainte fiinta ta intima si se instaleaza….poate invinge ura dinainte dar numai daca este mai mare decat ura in sine. Imposibila este, pentru unii, impacarea…..trecerea peste ura care ni se injecteaza la un moment dat in inima. Sansa e sa fim in acel moment greu al ciocnirii umane obsedati de ceva care sa ne acapareze intreaga fiinta. Injectia se varsa atunci pe undeva pe langa noi.
Unii spun ca iubirea instraineaza cumplit….omul isi poate modifica intr-un mod ametitor felul de a vedea incat nu-l mai recunosti. Optica lui poate fi rasturnata. Dramele de ieri sunt uitate sau rastalmacite, diminuate cu buna stiinta sau intelese gresit sau pur si simplu nu sunt intelese deloc, ca si cand o inversunare stranie ne-ar apuca impotriva intelepciunii. Din suferintele indurate nu trage nimeni nici o concluzie, niciodata. Suntem, insa, suficient de “suciti” ca sa cream o retea de paradoxuri in jurul nostru: construim masini dar le dispretuim, producem multe alimente dar consumam putin, tinem regim, ne umplem garderoba de haine desi ne imbracam modest…..iubim si apoi blestemam! De ce? Pentru ca omul nu si-a imbunatatit niciodata conditia prin renuntarea voluntara la ceva, ci prin epuizarea resurselor sau a experientelor…..dorintele noastre se muleaza pe ceea ce exista.
Ne legam de simboluri, ne legam de amintiri, de exemple, de modele din trecut dar uitam un lucru……exista si simboluri fara sens. Noi le dam sens sau nu….depinde de ambitiile noastre viitoare.
In general, oamenii nu sunt scutiti de suferinta, aceasta nu este un lucru dorit, ea totusi vine….nimeni nu e stapan pe absolute nimic. Nu intotdeauna este placut sa te vezi asa cum esti, dar nu poti urca nici un fel de culme morala daca nu stii cum arati.
Dragostea e unica, ea nu se imparte.E insa, in noi, un animal care ne musca mortal, cumplit, cu atat mai tare cu cat iubim mai mult. Erorile fatale nu se savarsesc pe neasteptate, au un preludiu, dar acesta nu ne face sa ghicim deznodamantul, doar il lumineaza anterior. Suntem prea neatenti sau prea preocupati de noi insine ca sa ne cunoastem mai profund unii pe altii si pe urma ne intrebam…..de ce am esuat? Ce este un esec? O intrebare de capitulare!
De obicei, esecul este ceea ce considera altii ca e, fara sa ne dam seama ca, daca am schimba directia barei, luand-o pe alt drum, esecul ar fi premisa unei adevarate victorii. In acest sens suntem si noi orbi deoarece esecul ne face sa nu mai vedem nimic inaintea ochilor. Procedeele sunt variate, dar nu infinite, de pilda, simplul fapt ca anturajul victimei ascunde anumite fapte e pentru noi o certitudine ca pista porneste de acolo. Ce nu stim este ca, exista pentru toti un timp mort, nestiut si nebanuit de nimeni, mai ales de cel tradat in dragoste, cand sentimentele aluneca si nu sunt marturisite celui care va fi lovit!
Un suflet care se misca imprevizibil, indiferent cu ce masca i-a daruit natura, ne poate face sa asistam la drame sau fericiri incredibile, dar firesti in ordinea pasiunilor umane. De aceea, in trei minute totul se consuma fara cuvinte, stiind ca nu e nevoie de mai mult sa-ti dai seama de o instrainare: ochi care nu te vad, gura lovita de un mutism total, o uratenie a fetei pe care o observi stupefiat, sugestia ca nu mai e nimic de spus si ca trebuie sa intelegi exact ceea ce vezi si sa nu-ti faci iluzii, nu te inseli! Da, asta e! Altceva nu mai poate fi chiar daca alta data a fost ceva! Bine, acum nu mai e si orice explicatii ar fi lipsite de sens…..daca nu ramanem la aceasta seninatate, la acest prim adevar, un adevar adanc care inca nu doare……..daca am trai, daca ne-am ghida viata dupa el ce bin ear fi! Dar nu facem asta pentru ca intervine curiozitatea…..de ce? Cine a gresit? Unde? Cand? Cata luciditate avem atunci, atata suferinta avem pe urma. Ce stupid cand totul ar fi asa de simplu daca am pastra in noi revelatia acelor clipe de o seninatate izbavitoare! Ispita luciditatii care te indeamna sa afli de ce nu te mai iubeste consta in sentimental acut ca dup ace vei afla nu vei mai suferi. Poate, iti spui ca ai facut o greseala care se poate indrepta. Poate la mijloc sunt unele neintelegeri. Poate ca iubeste pe altcineva acum. Dar cu tine cum ramane? Din pacate, este un pahar pe care trebuie sa-l bei, sa te incovoi de durere si sa te redresezi pe urma.
Mai tarziu, o simpla intrebare poate sa produca in noi revelatia…..cat timp ne iubeste este o persoana extraordinara, pe urma este o canalie……adevarul unde este? La mijloc, deoarece stim cand suntem iubiti asa cum stim si cand ni se sustrage iubirea. Abia dupa ce incetezi sa mai cauti fericirea poti fi cu adevarat fericit…..un suflet care ti se preda il iei cu atat de mare apetit si nu te gandesti ca e mai usor sa stingi o dorinta decat sa le satisfaci pe toate celelalte care ii vor urma. In materie de cuceriri, nu s-au facut progrese mari in istorie……s-au schimbat doar metodele.
Afectiunea, sentimentele pot sari usor peste orice bariera daca oamenii nu si-ar mai purta sufletul intr-o carapace. Incerci sa fugi o viata intreaga de ceea ce stii ca mai devreme sau mai tarziu tot vei ajunge….e doar o chestiune de timp pana cand fuga iti va deveni imposibila. Oamenii adeseori cauta si nu gasesc nimic sau gasesc dar nu sunt multumiti. De cine sa te feresti? De cel care nu are nimic de pierdut, caci acela va merge pana la capatul lumii si inapoi sa-si indeplineasca telurile.
Cauta la altii virtutiile si la tine viciile, nu te plange ca esti strivit daca ai devenit vierme. Daca nu indraznesti sa spui ceea ce gandesti sfarsesti prin a nu gandi ceea ce spui……..sunt oameni care vorbesc tocmai de aceea, s-ar plictisi altfel…..vorbind mult nu mai poti asculta nimic!
Ne enervam si distrugem totul in clipa aceea! De ce? Daca te infurii, te razbuni pe tine insuti pentru greselile altora…..daca mai si faci ceva in acele clipe de manie e ca si cum te-ai urca la bordul unei nave pe mare in timp de furtuna.
Cele mai multe suferinte in dragoste vin pentru ca mergem doar pana la jumatatea drumului. Ne speriem de sentimente si o luam inapoi sau stagnam…..asteptam….ce? Nu apari in ochii nimanui asa cum esti, ci asa cum au reusit altii sa sugereze ca esti. Suferinta este singurul remediu pentru alinarea si redresarea unui suflet ranit, e o depresie, o criza din care trebuie sa iesi cat mai repede posibil. Pentru ce sa zaci in suferinta sau, mai rau, sa te obisnuiesti cu ea? Singura dilemma este aceea ca, un suflet robit, odata ce-si recapata libertatea, nu mai stie ce sa faca cu ea. Cand iubesti, iubirea trebuie intalnita real si implinita fiindca nu se stie ninciodata cand te vei mai intalni cu acele clipe.
Ai iubit vreodata in viata ta? Cum ai iubit? Cat timp? Pe cine? Pe toate cele care ti-au fost alaturi, ai pus suflet,da, e adevarat dar……ai iubit vreodata? Esential e sa intelegi drama in sine nu declansarea ei rapida. Un sentiment puternic arde tot ceea ce a fost inainte si lasa ruine…..dar natura reconstruieste din ruine.
In general, problemele grave nu sunt chiar asa de grave precum par, trebuie sa schimbi perspectiva si sa le privesti dintr-un alt unghi….atunci vei primi raspunsurile la toate intrebarile tale asa cum enigmele se explica in zori….poate ca nu era ea, poate ca nu era el, poate ca mai ai de cautat…….
De multe ori, nedand expresie gandurilor care ti se imbulzesc la poarta vorbirii, ele se retrag de la sine si descoperi cu o mare bucurie ca exprimarea lor nu era necesara….dar cand sa vorbesti si cand sa taci?
Nesiguranta iti tulbura pofta de a iubi, punandu-te mereu in garda fara vreun indiciu din afara asa cum, de la o varsta, demonii ne atrag mai mult ca ingerii si trebuie sa fii pregatit sa-i infrunti. E foarte greu sa ai ceva cu adevarat, sa-l capeti sau sa-l cuceresti. Mai mult ne inchipuim ca posedam decat posedam si nici macar dragostea cea mai mare nu poate ghici dorintele celuilalt……nu e intotdeauna bine sa spunem ce avem pe inima dar atunci sa cautam sa nu avem nimic din ceea ce nu am putea spune. Trebuie sa fim constienti de faptul ca, avand suflete ingrate, nimc nu dureaza in ele. Cea mai verificata incredere poate fi anulata printr-un simplu gest….sinceritatea poate fi repetata cu altii, cu altele…..in sfarsit totul se uita sau se poate uita dar e tragic sa vezi cum fericirea si increderea si iubirea donate in ani intregi de viata pot pieri ca prin miracol. Ce mai inseamna atunci “Te iubesc”? Un nou inceput! O noua incercare! O noua “posesie”! In esenta…….NIMIC.
Dragostea e misterul dintre doi oameni, nu asemanarea dintre ei. Vezi cupluri pe strada si te gandesti:”Doamne, ce stralucire aici si ce bezna in mine…..”……de ce? Pentru ca ai uitat sa iubesti! Sau nu mai vrei sa iubesti ca sa nu suferi dar exista o limita dincolo de care omul nu mai poate trece.
Fiecare din noi este primul care moare cand iubeste, cert e ca nu putem lasa iubirea sa moara. Se vestejeste floarea iubirii dar nu si focul care o poate reaprinde si poate sa o faca mai buna, mai completa. Pana la urma cuvintele pe care le vei spune vor incepe sa semene cu tine sit e vor trada cu prima ocazie. Ar fi, fara indoiala, nedrept daca am ponegri un sentiment care a supravietuit timpului. El exista, undeva, aici sau acolo…..dar exista….inca iubim sa iubim si de aici pornesc destinatii infinite.
Cel mai greu lucru in contemplarea finite iubite este sa ii privesti ochii. Uneori, privirile noastre lovesc atat de tare oglinda ochilor persoanei iubite incat o tulbura, aburind-o rau sau, mai grav, o fac sa devina opaca, le da un luciu de teracota. Si sunt si priviri care smulg retina, o patrund, o sangereaza si o intuneca…..se intampla in viata oricui un miracol de cateva clipe: intalnirea unei priviri, o sarutare, o mangaiere care nu seamana cu nimic din tot ceea ce a fost inainte. Parca ar incepe un fir nou, o desteptare in alta parte….Orice fiinta pe care o iubesti te apasa, te sugruma si, fara voia ei, te distruge si te topeste…..privim oamenii cum vrem noi nu cum ar vrea ei sa-i privim.
Asta e dragostea…..totul si nimic……ordine si haos…….durere si fericire….sunt lucruri pe care nu le poate spune nimeni. Dragostea trebuie sa fie neconditionata, sa nu astepti nimic in schimbul acestui lucru, sa ai abilitatea de a urca si de a cobora in intermediul ei, indiferent de cat ai urcat si de cat ai coborat inainte…..si daca iti inchipui ca stii deja toate astea…..mai gandeste-te odata! Enigmele se explica intotdeauna in zori!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu